Informatii legale din partea avocatului de drept penal Cluj

Firma de avocatura in Cluj langa tine: Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani. Cititi mai multe informatii in plus aici avocat penal Cluj. Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite.

În cursul urmăririi penale, procurorul ori organul de cercetare penală delegat stabileşte data şi durata consultării dosarului într-un termen rezonabil. [art. 94 alin. (3) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile. [art. 94 alin. (4) din Codul de procedură penală] În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat cunoştinţa cu ocazia consultării dosarului. [art. 94 alin. (5) din Codul de procedură penală]. Descoperiti multe informatii in plus aici https://avocatripan.ro/.

Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare. Criminalitatea organizată, locală sau transnațională, se adaptează vremurilor contemporane, la momentul actual principalele activități infracționale, generatoare de impresionante venituri ilicite, fiind traficul de droguri, traficul de persoane și spălarea de bani.

În cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia: a) situaţiei în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare, prevăzute în cap. IV din titlul IV; b) percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante. [art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală] Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. [art. 92 alin. (2) din Codul de procedură penală].